Lucrurile iti explodeaza in fata. Viata ti se intoarce pe dos. Nu pricepi nimic. De ce tu? De ce acum? De ce asa?
Dupa ce primele efecte s-au instalat in creier, incepi sa te trezesti incet la viata. Si sa te intrebi. De ce nu am vazut nici un semn?
Semnele au fost. Cu siguranta. Poate ca nu au fost suficient de puternice sa iti ridice semne de intrebare. Poate ca nu ai vrut sa le vezi. Sau poate lucruri mai mari le-au acoperit pe cele mici. Poate ai crezut ca totul este doar o pasa proasta. Dar picaturile de energie negativa s-au adunat. In subconstientul tau. In subconstientul celorlalti. Pana la punctul in care nu mai a mai fost loc de intoarcere.
Te intrebi: de ce nu m-a tras nimeni de maneca? de ce nu mi-a spus nimeni nimic? Poate din respect. Poate din bun simt. Poate ca fiecare mic lucru, luat in parte nu merita sa fie analizat, reprosat, intors pe toate fetele. Poate...
Ce iti ramane de facut? Poate nimic. Poate doar sa inveti sa vezi acele detalii pe care le consideri minore. Sa le pui cap la cap. Si sa vezi unde pot exploda data viitoare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Un comentariu:
Atunci cand nimic nu-ti explodeaza in fata te intrebi de ce? De ce nu si tie? De ce doar altora? De ce e totul (atat de) bine?
Semnele se ivesc si intrebarile apar atunci cand suntem usor zdruncinati de vant. In rest, e o normalitate si o suficienta orbeasca. Picaturile negative le adunam in cosulete mici si le ascundem. Insa ele sapa si rascaie. Ies si inunda. Parjolesc. Fara intoarcere, cum spui. Cred ca nimeni nu te-a tras de maneca, pentru simplul fapt ca erai fara camasa. Te-au strigat, dar tu asteptai gesturi fizice. Glasurile s-au pierdut. Si crash, si boom, si poate bang!
Trimiteți un comentariu