luni, 9 ianuarie 2012

Bunul simt mobil

Telefonul mobil a fost dat pe lumea asta cu un scop. In principiu pentru a putea comunica cu altii neconditionat de spatiu si timp. Totusi, “Oriunde’ si “Oricum” ar trebui sa aiba niste limite impuse de bunul simt.

Sunt situatii cand trebuie sa stii cand sa inchizi convorbirea, sa nu o initiezi sau sa lasi naibii cateva momente telefonul jos ca nu arde nimeni.

Situatiile care mi se par de-a dreptul deranajante:

1. Cand vanzatoarea de la magazin sta cu telefonul la ureche in timp ce tu te uiti curios la marfa si chiar dai semne vadite ca vrei sa cumperi ceva sau vrei sa afli ceva importanta. Oare la celalalt capat al firului se afla mereu marele sef care ii propune o marire de salariu sau poate ii da indicatii pretioase de cum ar trebui sa se poarte cu clientii?

2. Cand lasi in trafic un sofer/soferiia sa faca o manevra pentru care i s-ar salta carnetul (gen la stanga unde nu are voie) sau ii dai prioritate desi nu merita (sau nu esti obligat de regulile de circulatie) iar respectivul/respectiva, cu telefonul la ureche abia face manevrele necesare si se misca in batjocora, eventual si fumand in acelasi timp.
Astfel de situatii nu mi le pot explica decat prin existenta unui megacentru de comanda al idiotilor unde cineva le spune pas cu pas cum sa conduca masina. Asta probabil ca e motivul pentru care nu isi pot lua telefonul de la ureche.
Probabil ca e totusi doar nesimtire pentru ca daca in preajma apare un politist, reusesc sa isi dezlipeasca imediat capul de aparatul cu pricina.

3. Cand cineva te suna pe mobil si in timp ce vorbeste cu tine vorbese si cu terte persoane lasandu-te pe tine sa asculti conversatia care de multe ori nici macar nu e interesanta iar tu ai sentimental acela de “in plus” condimentat cu frustrare. Si nu e vorba doar de un scurt moment de cateva secunde ci zeci de secunde eventual repetate pana cand nu mai suporti si spui “ok, te sun eu mai incolo daca esti ocupat”.

Acest post suporta update-uri. Mai sunt probabil si alte situatii de genul aceasta. Ar trebui introduse in instructiunile de folosire ale telefonului la capitolul de bune maniere.

Folositi mobilul cu moderatie. Si bun simt.

duminică, 8 ianuarie 2012

Metrorex nu iubeste la fel

In iesirile prin marile orase ale Europei am folosit din plin metroul, ca orice turist care se respecta. Frumos, curat, cu indicatii cam peste tot incat sa nu te ratacesti decat daca ti-o doresti cu adevarat si mai ales, statii multe.

Mai era ceva diferit fata de metroul din Bucuresti. Nu m-am prins decat acum cateva luni, in ultima vizita prin capitala Austriei cand, fortat de imprejurari, a trebuit sa evit scarile rulante sau scarile in general si sa caut lifturi. Si da, le-am gasit. Peste tot (cu o mica exceptie dar era o problema de reparatii, iertata).

Ce este diferit in metroul din alte capitale ale Europei? Vezi pe peron si in vagoane batrani care abia reusesc sa mearga in baston, persoane foarte in varsta care nu ar rezista sa urce zeci de trepte, carucioare cu invalizi, femei insarcinate, multe carucioare cu copii mici si foarte mici,

La noi in metrou parca e selectie naturala. Ti-ai rupt piciorul? Stai acasa sau mergi cu taxiul. Ai imbatranit sau te-au lasat picioarele si inima? Inghesuie-te in RATB pana iti vine rau. Ai copii care nu pot inca merge pe picioarele lor? Antreneaza-ti bratele sau invata sa levitezi cu caruciorul.

Metrorex ar putea sa fie acuzata, zic eu, de tratament discrimantoriu. Nu permite accesul invalizilor, persoanelor batrane, parintilor cu copii, copiilor mici decat carati in spate de parinti sau bunici.

Oare cat de complicat o fi sa pui cate 2 lifturi sau chiar unul in fiecare statie de metrou? Cred ca nu mai mult de o garnitura d-aia noua supralicitata si supraevaluata.

Am vazut intr-o singura statie de metrou un lift care insa nu functioneaza. Mai mult, era ascuns dupa niste scari, fara un indicator astfel incat daca nu stii cumva din visele tale ca exista, nu il gasesti. Si daca ar functiona, nu ai putea sa il folosesti decat sa te plimbi sus – jos pentru ca nu ai in ce alta statie sa iesi la suprafata.

Sunt curios. A mai vazut cineva un lift in vreo statie de metrou? Care sa si functioneze?

Acum se iveste natural si intrebarea; cersetorii care “nu pot” sa mearga cum ajung in metroul din Bucuresti?

Si o a doua intrebare; cand Metrorex a fost atat de marinimos si a dat liber accesului cu biciclete, s-a gandit oare cum vor intra oamenii cu bicicletele in statiile de metrou?

luni, 2 ianuarie 2012

Ia-ti privirea aia de password !

Zice-se ca vom scapa in curand de parole iar accesul se va putea face cu privirea. Adicatelea, dragul de calculator, telefon sau alt gadget te priveste adanc in ochi si te lasa – sau nu, dupa caz - sa iti accesezi programele si fisierele.

Nu stiu daca e de bine sau de rau. Mai am citit pe undeva ca in curand, tot ele, calculatoarele, vor fi capabile sa citeasca gandurile.

Parca se merge inspaimantator de departe.

Daca te prinde gadgetul intr-o zi mai proasta in care l-ai injurat in gand? Nu poate si el la randul lui sa iti faca o ghidusie? Sa iti stearga prezentarea la care ai muncit vreo 2 saptamani sau sa deschida un site porno chiar atunci cand iti bate sefu' pe umar?

Sau poate ca ai avut o noapte mai agitata si ochii iti cam sticlesc iar fata ta parca nu e a ta. Iti zice el gadgetul sa plimbi mousul, pardon, ursu’, pana cand iti recuperezi fata pe care sa o recunoasca ?

Eu asptept cu interes momentul cand vor scorni oamenii astia din industria IT accesul pe baza testului de urina. Vrei nu vrei, stai cu sticluta de apa la tine daca vrei sa joci un Solitaire. Mai nasol e daca ti s-a inchis din greseala laptopul in parc si trebuie sa il deschizi. Sau ti s-a resetat mobilul in autobuzul 386 plin ochi sau in metrou la Unirii.

Eu zic sa nu ne jucam prea mult cu ce puteri le dam calculatoarelor ca nu se stie, parca ne vezi ca ne rugam de ele sa dea drumul la platile alea catre firma de cablu sa putem avea net pe teava.
 
free counters website statistic